Blog Page

Despre om şi personalitate

Veronica 0 Comments

 

1). Omul este personalitate când devine conştient de lume, de sine şi de alţii.

Aceasta înseamnă că el are dezvoltată, la parametrii maximali, conştiinţa de sine; ştie cine este, ce reprezintă pentru sine, pentru alţii şi pentru societate. De fapt, acestea sunt reperele conştiinţei de sine.

2). Omul este personalitate când are capacitatea de a-şi elabora un sistem propiru de reprezentări, de concepţii, de motive, de scopuri, de atitudini, în raport cu sine, cu alţii şi cu lumea.

 Reiese foarte clar de ce adolescenţa este considerată vârsta la care se formează personalitatea. Adolescentul, prin căutarea de sine, îşi formează toate aceste sisteme.

3). Omul devine personalitate dacă desfăşoară activităţi social utile, armonizând interesele personale cu cele sociale. Dacă se produce această armonizare, înseamnă că, în calitate de personalitate matură, se poate integra optim, eficient şi creativ în societate.

4). Omul devine personalitate matură şi armonioasă dacă are capacitatea de a emite, de a susţine şi de a argumenta judecăţi de valoare.

5). Omul este personalitate dacă creează valori sociale.

 Până în adolescenţă, în general, copilul, puberul este consumator de valori, începând de la trebuinţele primare, satisfăcute de către familie; ulterior, el evoluează, având şi trebuinţe care reflectă vârful piramidei trebuinţelor.

6). Omul devine personalitate dacă are un profil moral bine conturat, coerent şi nobil.

7). O personalitate a devenit matură, în adevăratul sens al cuvântului, dacă s-a dezvoltat capacitatea de cenzură, de control şi autocontrol.

8). O personalitate a devenit matură dacă se integrează armonios şi util în colectivitate.

 Prin excelenţă, omul este o fiinţă socială. Odată cu înaintarea în vârstă, fiinţa umană se poate integra în cele mai diverse grupuri.

9). O personalitate a devenit matură dacă ştie să se pună în valoare şi să se facă recunoscută de către ceilalţi.

10). Un om este personalitate matură dacă poate deveni model pentru formarea altor personalităţi.

Când s-a atins pragul personalităţii mature, se trece la formarea unui tip de personalitate.

Tipul de personalitate reprezintă paternuri comportamentale, relativ stabile, care au în vedere un mod personal de a percepe, de a simţi, de a gândi, de a relaţiona, şi de a reacţiona.

 Tipul de personalitate nu trebuie confundat cu tulburarea de personalitate, care reprezintă o deviaţie extremă sau semnificativă de la paternul comportamental al grupului de apartenenţă.

De asemenea, tipul de personalitate nu trebuie confundat cu modificarea de personalitate, care reprezintă o transformare, de multe ori, datorată vârstei sau unor circumstanţe speciale şi care este tranzitorie.

În identificarea tipurilor de personalitate, trebuie să se ţină cont:

1). De trăsăturile diferenţiale de vârstă, care, în normalitate, urmează un curs ascendent (de exemplu, dacă, la vârsta la care trebuie să se formeze nişte deprinderi de ordine şi de disciplină, identificată, de obicei, cu intrarea în instituţie, acestea au un curs ascendent);

2). De trăsăturile diferenţial-culturale, determinate de nivelul socio-cultural al grupului de apartenenţă.

 Tipurile de personalitate sunt următoarele:

1). Tipul de personalitate matură psihologic şi social. Trăsăturile fundamentale ale acestui tip sunt:

-mare complexitate structural-funcţională,

-adaptare suplă şi flexibilă la cele mai diverse situaţii,

-eficienţă maximală în activitate,

-creativitate.

2). Tipul de personalitate imatură psihologic şi social. Trăsăturile fundamentale sunt:

-simplitatea structurilor psiho-comportamentale,

-o corelaţie scăzută sau absenţa corelaţiei dintre dimensiunile şi trăsăturile de personalitate,

-nivel scăzut al eficienţei şi al funcţionalităţii, în sens adaptativ,

-indice ridicat de imprevizibilitate, mai ales în comportament,

-capacitate adaptativă redusă.

3). Tipul de personalitate accentuată

Acest tip de personalitate a fost introdus de K. Lheonard şi consacrat în cartea numită „Personalităţi accentuate”.

 O caracteristică fundamentală a acestui tip este reprezentată de cuprinderea unor trăsături ieşite din comun, mai acute în comparaţie cu media, care pot părea ciudate pentru cei din jur sau chiar patologice, ele neatingând, însă, niciodată, patologia personalităţii.

  O a doua trăsătură fundamentală constă în faptul că indicele de adaptabilitate este destul de scăzut.

4). Personalitatea patologică. Are ca trăsături:

-un indice de adaptabilitate foarte scăzut, în special în timpul crizei bolii psihice,

-o redusă capacitate de a face faţă solicitărilor ambianţei şi, în general, solicitărilor vieţii. 

Agatha Christie updated, varianta romana

Veronica 0 Comments

Probabil că toţi iubitorii de cărţi (şi nu numai) au auzit cel puţin o dată de renumita sciitoare de romane poliţiste, Agatha Christie. Ea a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții, ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. And that must mean something.

Deşi peste 70% din cărţile pe care le-am citit au fost romane poliţiste, doar 3 sau 4 cărţi au fost scrise de ea. Recunosc că are metode destul de bune de a te ţine în suspans pe parcursul a sutelor de pagini, însă, pentru mine, parcă … nu e de ajuns. Spre surprinderea până şi a mea, prefer varianta română a acestei bine cunoscute autoare, şi anume Rodica Ojog-Braşoveanu. De care da… nu a auzit multă lume, din păcate. Ei bine, de fiecare dată când port o discuţie legată de literatură sau scriu vreun post, ţin să menţionez că ea este cea care mi-a deschis apetitul spre citit, şi pentru asta îi sunt veşnic recunoscătoare.

În afara faptului că romanele ei sunt pline de suspans, are acel element care le lipseşte multor autori de acest gen. Şi anume un simţ al umorului foarte ridicat, dar de bun simţ, fără vulgaritate sau glume proaste. Am citit toate romanele poliţiste scrise de ea (pentru că a scris şi alte genuri, precum romanele istorice, care, spre ruşinea mea, nu mi-au atras atenţia nici cât să mă uit peste titluri) şi de fiecare dată am fost plăcut surpsinsă, de fiecare dată aproape că mi-au dat lacrimile de râs. Mi se pare combinaţia perfectă – suspans, seriozitate, dar în acelaşi timp un strop de umor, pentru a alterna situaţia, cum ar veni.

Nici nu vreau să încep să povestesc despre cărţile ei şi despre cât îmi plac, pentru că probabil nu m-aş mai opri din scris. Dar dacă sunteţi iubitori ai genului, it s a must! Este varianta română a Agathei Christie, o variantă updatată, pe care o prefer oricând.

Haruki Murakami – 1Q84

Veronica 0 Comments

 

Povestea se învârte în jurul celor două puncte de vedere ale protagoniştilor. Aomame este un instructor de fitness cu un job misterios. Contactată, în secret, de o bătrână văduvă, Aomame îşi foloseşte cunoştinţele despre corpul uman ca instrument de “curăţare” a lumii de misogini abuzivi. Ea reprezintă asasinul ideal, ce reuşeşte să îşi acopere urmele într-un mod perfect, cauzele deceselor victimelor părând complet naturale. 

Tengo este prezentat ca profesor de matematică ziua, iar noaptea scriitor de profesie, deşi nu a publicat nicio carte. Împotriva judecăţii sale, este implicat într-un proiect scandalos de către editorul său, şi anume rescrierea cărţii unei adolescente dislexice de 17 ani.

Încep să se petreacă lucruri ciudate în ambele lumi de la debutul lui 1Q84. Acţiunea se petrece în anul 1984, dar Aomame se referă la el ca la 1Q84, litera Q reprezentând cuvântul question, ca un semn de întrebare. După ce ia o cale neobişnuită spre următoarea victima, ea observă mici discrepanţe în jurul ei. A intrat cumva într-o realitate alternativă pe care o confirmă verificând în ziar evenimente din trecut, pe care  nu şi le aminteşte.

În acelaşi timp, Tengo rescrie Air Chrysalis, a nuvelă scrisă de o fată fugară din cultul religios Sakigake. Povestea nuvelei descrie o bizară lume cu două luni şi evenimente ciudate, poveste pe care Tengo o consideră neobişnuită care ar putea avea legătura cu Sagikake, însă nu la mult timp după aceea, Tengo şi Aomame descoperă că sunt singurii care pot vedea două luni pe cer.

Când de la Sagikake scapă o fată ce prezintă semne de violenţă pe corp şi ajunge sub protecţia văduvei, Aomame este contactată pentru ultima ţintă. Misiunea ei este să îl ucidă pe liderul cultului Sagikake.

Pe parcursul cărţii, conexiunea dintre Aomame şi Tengo devine din ce în ce mai clară. Amândoi au pătruns involuntar într-o nouă realitate şi trebuie să se găsească unul pe altul.